Monday, April 29, 2013

Aici sub stele

Sute şi mii
 de zile şi cuvintele ce le-ar umple,
 nu vor ajuge
     să spună despre
     clipele ce s-au lăsat
     dorite pentru atâta vreme,
dar au disparut mai repede decât fulgii
  topiţi pe mâna ta în acea zi.

Ea, după care am tânjit,
    pentru luni atât de repede pierdute trecutului,
 ea - pe care după, mi-am dorit să o uit,
 dar nu am putut - mă urmăreşte de ani, până-acum.
Ca un vis rău hărţuind un copil tocmai trezit,
Prea real, diferit, prea intens
  şi recent ca să poată să-l alunge.

Si apoi, speriat de-a mă-ntoarce în pielea-mi,
   sau poate chiar din acest motiv,
 am fugit.

Inca mi-amintesc
    de acel sărut, al tău - cuminte, dar curajos.
M-ai strigat, cu fiecare dată un nou nume,
    numit pe potriva noului eu, niciodată acelaşi.

Si-a venit, doar sa treacă, dusă de curenţii timpului.
O singură şansă, furată,
    înainte să putem răspunde.

De ce?
De ce zâmbim când încă doare-năuntru?
De ce încercăm sa ne-nălţăm fiinţa lovită - prin straturi de durere?
Sa uităm, sa ne-agăţăm de viată?

Incă mi-aduc aminte de tine.
O clipă în lumina unei ierni,
    aici, sub stele.